Simona
Administrator
Data inscrierii: 05/Apr/2007
Mesaje: 145
|
 Trimis: 19/09/2007 17:35 Titlul subiectului: Premiere cinematografice |
 |
|
Blestemul 2 (The Grudge 2)
Productia: SUA, 2006 z z Regia: Takashi Shimizu z z In distributie: Sarah Michelle Gellar, Amber Tamblyn, Arielle Kebbel, Edison Chen
Film distribuit de New Films Romania
Pregatiti-va pentru un autentic deja-vu: remake-ul horror de înșiruire C (sau, cat sa spunem? D? E?), The Grudge 2, ultimul film refacut de Takashi Shimizu.
Spre deosebire, totusi, de predecesorul lui, The Grudge 2 nu este, tehnic vorbind, un remake. Versiunea americana a sequel-ului nu merge pe urmele povestii din Ju-on 2, ci se bazeaza pe un scenariu original semnat de Stephen Susco. "Original" e generos spus, pentru ca nu este aproximativ nimic acolo care sa poata fi "acuzat" de originalitate.
Pentru cei care nu-si amintesc premisa partii intai, conceptul e reluat inca de la inceput: "Cand cineva moare foarte infuriat, atunci ia nastere blestemul". Linia narativa se imparte in trei povesti diferite, fiecare dintre ele fiind legata de blestemul din titlu si de fantoma infuriata a prietenei ucise si a fiului ei (plus pisica lor).
Aubrey (Amber Tamblyn) e in Tokyo ca sa o aduca acasa pe sora-sa, Karen (Sarah Michelle Gellar), supertraumatizata in urma evenimenelor petrecute in The Grudge (Blestemul). Numai ca e tarata incet-incet in blestemul fantomei (paroase) a fetitei Kayako (Takako Fuji). Un film de groaza, cu putina adrenalina si chiar mai putina imaginatie, cu socuri deja familiare si plictiseala din plin - stare nepermisa genului.
In timp ce The Ring era o psihodrama supranaturala si cat se poate de neagra, Grudge-urile sunt mai degraba un cufar mare de sperieturi, aflate acolo doar ca sa te faca sa sari in sus din scaunul de cinema, fara nici un alt sens in economia filmului. Sa compari cele doua filme e ca si cum ai compara o nuvela de Edgar Allen Poe cu un trenulet simpatic de groaza din parcul de distractii. Cu precizarea ca Grudge-ul nu e nici macar simpatic. Shimizu isi arata aici atat limitele, cat si punctele forte. Sunt, deci, cateva clipe bune ale genului: o intalnire de amor la hotel, cu un extra-participant; o fata vomitand lapte; un fotograf developand o poza mortala (uite, nu toata lumea in Japonia foloseste digitalul!). Mergand spre originile lui Kayoto si impingand blestemul peste ocean, The Grudge 2 incearca sa atinga dimensiunile apocaliptice ale Ring-ului. Dar nici regizorul si nici fantoma lui nu au nici forta si nici imaginatia pentru asa ceva. Vor sa conduca lumea, dar reusesc sa omoare numai vreo 15 insi in 90 de minute de film. Nu-i, deci, motiv de ingrijorare deocamdata...
Omul-problema (Den Brysomme Mannen)
Productia: Norvegia, Islanda 2006 z z Regia: Jens Lien z z In distributie: Trond Fausa Aurvaag, Petronella Barker, Per Schaaning, Birgitte Larsen
Distribuit de Transilvania Film
Nu vedem prea des pe ecrane filme mici, independente. si, cu atat mai putin, filme nordice. Serios, care e ultimul film norvegian pe care vi-l amintiti?! Chiar daca nu stiti nici unul, ar fi timpul sa indreptati aceasta lacuna. Pentru ca al doilea film al lui Jens Lien, regizor care avea ceva succes prin festivaluri in 2003 cu amara comedie Jonny Vang, e o experienta cel putin bizara. Bizara, ca si omenirea in care se trezeste depus intr-o buna zi, fara amintiri precise despre viata sa de pana atunci sau drumul pana acolo, tanarul Andreas (Trond Fausa Aurvaag). O lume linistita, fara exagerari, cu birouri imense, in care colegii isi zambesc perpetuu si ies impreuna la cafele sau mese pentru a rasfoi, tot impreuna, ultimele cataloage de estetică interior si mobila. O lume in care fiecare isi umple viata cu toate nimicurile sclipicioase din amintitele pliante, dar si cu aventuri sau relatii "serioase". O lume in care langa calculator sade adesea o man-drete de planta in ghiveci, menita sa iti ridice moralul in timpul monotonelor ore de serviciu; dar si una unde oamenii trec pe langa un sinucigas proaspat aterizat drept in tepusele unui gard parca fara sa-l vada - asta pana sa vina responsabilii cu curatenia si sa-l stranga, competent si discret, ca si cum n-ar fi fost vreodata. si o lume in care nu te poti imbata, gusturile sunt vagi, daca nu chiar absente, emotia la fel; ca si ranile serioase, copiii sau muzica. Incepe sa nu mai sune chiar asa de bine?! Stati linistiti, acesta e doar inceputul!
Cinematografia din nordul Europei n-a debordat niciodata la capitolul umor lejer. Ganditi-va putin: e al naibii de frig chiar si vara, noptile sunt cumplit de lungi si zilele tot mai scurte, indivizilor nu le raman, dincolo de munca, prea multe chestii de facut. Drept care, au mult timp sa cugete si, firesc, sa se deprime. De unde si rata mare de sinucideri…
Lasand gluma si explicatiile simpliste la o parte, marile nume din acele zone ale Europei, de la recent disparutul Ingmar Bergman la Roy Andersson ori chiar Lukas Moodysson, au venit in genere cu un tip de cinema sobru, introspectiv, in care si rasetele sunt amare; si, mai curand, sumbre, desigur. Norvegianul Jens Lien, desi sensibil mai june, nu se indeparteaza prea tare de traditia locala. Chiar daca Omul problema debordeaza de umor, acesta e unul atroce, crud, numai bun sa iti ridice parul de pe maini sau sa te intepeneasca. Pentru ca, desigur, eroul lui/nostru, Andreas, desi initial multumit si implinit de slujba, iubita, casa si amanta, devine progresiv tot mai suspicios fata de numeroasele ciudatenii ale orasului care l-a adoptat.
Iar Trond Fausa Aurvaag are exact chipul mirat/ blazat care sa functioneze ca fotografie perfecta a inadaptarii in noua lume, dar putem presupune la fel de bine ca si in societatea din care venise, oricum ar fi fost aceea. si, normal, ecosistemul inchis si extrem de stabil(izat) al orasului va sfarsi prin a il privi tot mai chioras pe revoltatul, nelinistitul si subversivul Andreas. si se va revela, progresiv, dar ineluctabil, ca un soi de varianta hi-tech si impecabila, organizat/ stratificata a unui iad caldicel si complet golit de orice profunzime. In care, probabil, cei mai multi se pot simti numai bine, scutiti de majoritatea grijilor si trairilor problematice; dar unde se va gasi, probabil, mai intotdeauna cate un ins mai tulburat care sa(-si) puna prea multe intrebari.
Filmat in tonuri reci si desaturate, ce accentueaza groaza si claustrofobia personajului principal prin ochii caruia suntem siliti sa vedem povestea, ajutat pe alocuri de o muzica bantuitoare si, constant, de performantele actoricesti sedat/ retinute, in frunte cu ale protagonistului, Den Brysomme mannen nu e deloc genul de film de la care sa iesi relaxat ori tanjind. E mai degraba exact
din categoria celor care te pun usor pe ganduri.
Ruptura (Fracture)
Productia: SUA, 2007 z z Regia: Gregory Hoblit z z In distributie: Anthony Hopkins, Ryan Gosling, David Strathairn, Rosamund Pike
Film distribuit de InterComFilm Romania
Uite, in sfarsit, un thriller decent pe ecranele locale. Nu genial, nici nemaipomenit, mai ales ca sunt cateva lucruri pe care le stii de la inceput - de exemplu cine e "the bad guy" (Hopkins, desigur) si cine e cel bun. Ce nu stii absolut sigur e cum se va termina vanatoarea necrutatoare si bine/amanuntit gandita in care sunt prinse cele doua personaje principale. Pe scurt, Anthony Hopkins e un inginer (savant?) de mare succes si plin de bani, dotat, pe langa mintea ascutita, cu o casa babana, o nevasta mult mai juna si o ditai afacerea prospera. Doar ca de la o varsta incepi, pare-se, sa te cam plictisesti; plus ca nevasta nu e tocmai iubitoare, ba chiar il inseala, intr-o veselie, cu un macho mai putin grizonat.
De cealalta parte, avem un tinerel procuror (Ryan Gosling), cu o rata a condamnarilor ce tinde suspect de mult spre 100%, increzator si trepidand de nerabdare la gandul proaspat-propusului parteneriat intr-o prospera si privata firma de avocatura. Care ii va aduce, clar, multi-multi bani! Doar ca… întocmai cand sa-si faca bagajele apare cazul (cliseul nr. 1): modest ca buna-ziua, fara probleme la întâia vedere; doar individul (Hopkins) si-a impuscat sotia in cap, a recunoscut, s-a gasit arma… Pare floare la ureche. Insa, destul de repede, totul se da peste cap si junele se trezeste ca are de-a face cu ceva mult mai complex si sinistru, si greu de patruns decat se asteptase. Iar inginerul, impasibil, are cam toate atuurile si pare sa-l joace pe degete (cliseul nr. 2). Ba chiar (cliseul nr. 3) are si o placere sadica, demna de orice psihopat care se respecta, de-a provoca intalniri si discutii si chiar de-al suna personal ca sa-i spuna, infoiat, cum i-a facut-o din nou! si eroul ajunge tot mai rau, la marginea psihozei. si ne oprim aici cu listarea locurilor comune - nu inainte de a aminti ca o parte se desfasoara in sala de tribunal, obsesie innebunitoare a filmelor americane. Suna penibil si enervant? Putintica rabdare nu strica, pentru ca, intr-adevar, cele mai bune lucruri despre Fracture nu tin de plot-ul banal/ stereotipat si nici de regia unui meserias vechi, dar niciodata impresionant (Gregory Hoblit), ci, mai ales, de veritabilul duel actoricesc in jurul caruia e construita si articulata povestea. Am zice chiar ca strict de dragul acestuia a fost facuta. Asta, sigur, daca n-am cunoaste pasiunea Hollywood-ului pentru asa-zisele drame psihologice, cu un psihopat semi-genial aflat mereu cu cel putin un pas in fata autoritatilor, pana sa comita, in goana de a se da mare, o eroare absolut stupida si infantila; si de neinteles daca ne gandim la genialitatea si meticulozitatea de pana atunci. Dar n-o sa intram nici in aceste detalii. Va spunem doar ca trebuie sa vedeti placerea teribila cu care titratul Hopkins se scufunda in itele glaciale si intortocheate ale mintii inginerului criminal; surpriza fiind ca Gosling dovedeste (si) aici ca nominalizarea la Oscar din 2007 pentru Half Nelson n-a fost un accident, tinandu-i piept cu brio. Fie doar si pentru recitalurile intersectate ale acestor doi performeri - unul veteran si unul abia intrat pe radarele celor interesati.
_________________
[url=http://www.patimi.ro]Sunt doar doua moduri in care poti sa iti traiesti viata[/url]: ca si cum nimic nu este un miracol sau ca si cum orice este un miracol. |
|
